umblai goală de la începutul pielii mele și nu știai
din ce unghi drept se pot prescrie femeile de verde
femeile acelea în care curajul nu s-a scris niciodată
cu o mână de împușcat

obsesia bărbatului transformat în stare de asediu
nu te-a continuat
a rămas ca un gen neutru de-a lungul chipului tău
umbla prin tine cu mințile pierdute
uneori
țipa desăvârșit
și se transforma într-o culoare nebună
care își întindea picioarele în obrazul tău drept
deschis de ieri dimineață ca o fereastră spre altceva

în tine nu mai era loc de însă
doar anumite seri aveau urme ușoare de prunc
chiar și un strop din ochiul meu stâng
din când în când